Cum să ne educăm copiii?

Să se respecte pe ei înșiși!

Să nu-și bată joc de corpul și de sufletul lor. Să nu lase pe alții să îi rănească la nesfârșit.

Să reușească să se cunoască așa cum sunt!

Fiecare dintre noi are o anumită valoare. Este bun la cel puțin un lucru. Copiii au talente, chiar dacă nu sunt toți talentați la matematică sau alte științe exacte, chiar dacă nu reușesc să facă performanță la școală. Fiecare are nivelul lui, capacitatea lui, ritmul lui. Nu contează, atâta timp cât sprijinim copilul să continue și să descopere ce îi place. Cuiva îi place robotica, altuia îi place să gătească. Cuiva îi place fizica, altuia îi place fotbalul. Cuiva îi plac limbile străine, altuia îi place desenul. Ce păcat să facă facultăți dacă nu vor face nimic cu ele. Da, facultatea e la modă, dar e păcat. Nu sunt mulți care-și doresc să lucreze intr-un birou și totuși o fac. În plus, cei ce lucrează în birou nu înseamna că au venituri mai mari sau satisfacții mai mari. Pe de altă parte, cei care aleg o facultate, să fie una care li se potrivește. Sunt destui tineri indeciși și dezorientați, iar părinții se simt la fel.

E greu, dar dacă sprijinim copiii de mici, să se descopere și să încerce lucruri noi, șansele de a reuși sunt mai mari.

Să-i respecte pe cei din jurul lor!

Să nu jignească și să nu facă rău intenționat. Să nu râdă de ceilalți. Să nu bârfească. Să nu invidieze.

Copiii însă fac ce vâd în casă. Dacă părinții bârfesc, sunt răutăcioși și invidioși, așa vor fi și copiii. Să încercăm să fim mai buni, pentru noi și copiii noștri.

Să respecte educatorul, învățătorul și apoi profesorii, directorul și colegii de muncă. Să nu fure munca altuia, să aprecieze munca lui.

Să respecte mediul înconjurător!

Să nu distrugă natura, să înțeleagă că avem nevoie să protejăm mediul, că vor avea nevoie de el și generațiile viitoare, să păstreze curățenia pe străzi și prin parcuri, în vacanță la munte sau la mare.

Să mănânce sănătos și să facă mișcare!

Chiar dacă e greu să gătiți constant, e foarte important pentru copii să mănânce sănătos. Să înțeleagă de ce trebuie să mănânce sănătos, să se obișnuiască să mănânce sănătos. Mâncați în familie, bucurați-vă împreună! Gătiți simplu, sunt multe mâncăruri care se fac rapid, dar contează atât de mult!

Să facă sport cât de mult vrea. Să iasă afară, să se joace liber.

Nu orice sport necesită mulți bani. Sa sară coarda, să alerge, să se joace cu mingea, să meargă pe bicicletă. Mai bine mai mult afară decât mult la televizor.

Să respecte munca!

Să nu simtă munca drept o corvoadă, să o ia ca atare. Trebuie să muncești ca să obții ceva, nu să obții venituri încercând să ocolești munca, să speculezi, să furi. Munca nu e rușinoasă, niciun fel de muncă. Munca trebuie să ne aducă satisfacție, că am realizat ceva, că am obținut performanță sau că ne-am îndeplnit sarcinile.

Să respecte munca celor din jur: a colegilor, a părinților, a soției/soțului. Să înțeleagă că, indiferent dacă are sau nu personal responsabil cu curățenia la serviciu sau acasă, nu înseamnă că poate face mizerie întruna.

Să fie pozitivi!

Atât de multe persoane din jurul nostru se consumă repede din orice li se întâmplă. Stres pentru orice viroză a copiilor, stres pentru metroul aglomerat, stres pentru străzile pline de mașini si lipsa parcărilor, stres pentru ploaia care se anunță, stres dacă e prea cald sau prea frig, stres că iar trebuie să faci curat, deși tocmai ai făcut. Oameni înscruntați, oameni care răbufnesc tot mai des.

Să ne dăm răgaz să respirăm, să ne liniștim, să dormim cât mai mult. Să îi observăm pe cei din jurul nostru, să petrecem timp cu cei dragi.

Să nu fim in competiție continuă cu toți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *