Atitudini ”răutăcioase” la grădiniță

Mă gândeam inițial să vorbesc despre bullying. Apoi mi s-a părut cam mult să încep să vorbesc despre asta la copii așa mici. Așa că am decis să le numesc atitudini ”răutăcioase”.

Să nu se înțeleagă greșit. Copiii nu sunt răi. Mai ales la vârste așa mici, cum sunt cei de grădiniță. Dar uneori comportamentul lor îi rănesc pe cei din jur și uneori chiar intenționat. Consecințele pot fi destul de dure, cum ar fi retragerea copilului de la grădinița unde nu se poate adapta, căci nu este primit în grupul copiilor.

Concret: acum puțin timp mama unei colege de-a lui Ingrid m-a anunțat că o mută pe fetiță din grădiniță, pe motiv că nu a fost acceptată în grup.

Șoc! Cum? Eu știam că fetele au un grup fain, că sunt binevoitoare, că își fac cadouri, că vor să se întâlnească, să se joace împreună, că abia așteaptă să se vadă… Credeam că experiența pozitivă a lui Ingrid este a tuturor.

Se pare că nu. Se pare că unii copii plâng noaptea că nu se joacă nimeni cu ei la grădi, că nu reușesc să facă cine știe ce activități, că se frustrează când nu înțeleg tot ce zice Frau în germană. Se pare că unii copii nu mai vor să vină la grădi, căci aici unde trebuie să învețe multe lucruri noi, prin joacă și prin activități, unde trebuie să se dezvolte frumos și să deprindă competențe, nu pot evolua, căci se simt mereu dați la o parte.

Am început să o descos pe Ingrid, după ce am vorbit cu mama colegei ei și încet, încet a început să-mi povestească despre ce mai vorbesc ele la grădi și așa am început să înțeleg și reacții și chiar crize de-ale ei din trecut.

Cum se pot răni verbal copiii?

– Nu-mi place rochița ta!

– Nu vreau să-ți dau mâna ție!

– Nu vreau să stau lângă tine!

– Mie- mi place mai mult de X decât de tine!

– Nu mai sunt prietenă cu tine!

– Eu mă joc cu X, nu cu tine!

Mă scuzați, am exemple doar din partea fetelor către fete, așa e cazul la noi.

Sunt câteva replici dureroase pentru cei care le primesc. Sunt copii care plâng acasă, refuză să mai vină la grădiniță, se produce practic un scurtcircuit, iar copilul, pe fondul frustrării, nu mai poate acumula nici informații noi, deprinderi noi și așa mai departe. Alți copii, cazul lui Ingrid, se ambiționează să se integreze, insistă să se joace cu copiii, chiar dacă au fost inițial respinși, însă vin acasă și încep cu crize de furie sau cel puțin replici tăioase multe la număr.

Ce putem face?

Să încercăm să descoasem cât mai mult copilul, să ne povestească cât mai mult din ce se întâmplă la grădiniță, ca să putem înțelege ce se îmtâmplă și să îl susținem moral permanent.

Să încercăm să fim și noi pozitivi, să nu fim nervoși și supărăcioși constant. Ei vor prelua din atitudinea noastră și vor trece mai ușor peste micile răutăți ale copiilor din grădi. Eu am văzut la fetele mele că preiau tot ce văd la mine, absolut tot. Temeri, frici, anxietăți, dar și atitudine pozitivă, dorința de a reuși, răbdare sau lipsa de răbdare…

Dacă totuși nu se poate integra în grupul respectiv, poate într-adevăr ar trebui încercată varianta schimbării grădiniței.

Și cred că e important să nu punem mare presiune pe copil, să îl lăsăm în ritmul lui. Să se împrietenească încet, să facă pași mărunți dacă așa e nevoie. Să facă un pas în spate dacă așa simte. Să pornească din nou, cu mai mult curaj. Să îl ghidăm constant și să îi fim alături, indiferent de situație. Să îi arătăm mereu că îl iubim, indiferent de reușita lui.

E greu și frustrant și pentru părinte și pentru copil.